TEMA UNIFICATOARE Împreună pentru comunitate

Strategia urmărește dezvoltarea competitivității comunităților din teritoriul GAL SIRET-MOLDOVA, urmând modelul de dezvoltare rurală specific abordării LEADER în cadrul unui parteneriat orizontal, prin cooperare locală/teritorială și prin punerea în rețea.
Având la bază capacitatea actorilor locali de a adopta noi mecanisme de acțiune prin organizarea teritoriului, prin noi metode de management precum și împărțirea responsabilităților între actorii instituționali și societate civilă locală, prin acțiuni sectoriale sau tematice vom crea premisele pentru dezvoltarea socio-economică a teritoriului GAL SIRET-MOLDOVA.
Strategia a fost realizată ținând cont de specificul abordării LEADER: schimbarea se produce cu sprijinul membrilor comunității, prin participare publică, deciziile se iau prin participare publică, abordarea este holistică, schimbarea se face în sens pozitiv și este ireversibilă.
Conștienți fiind că schimbarea se produce doar cu sprijinul membrilor comunității, am inițiat campanii de informare și consultare a locuitorilor teritoriului GAL. Identificarea problemelor și a soluțiilor, precum și prioritizarea intervențiilor s-a făcut prin metode participative, cu implicarea instituțiilor guvernamentale, cetățeni individuali ca membri organizați în grupuri, instituții, asociații, în calitate de participanți/beneficiari direcți în procesul de dezvoltare.
Având în vedere scopul strategiei, cel de a crește calitatea vieții locuitorilor din teritoriul GAL și având în vedere resursele locale precum și nevoile identificate la nivel de teritoriu, strategia va crea premise pentru: dezvoltarea economică, dezvoltare socială – îmbunătățirea serviciilor sociale din teritoriul GAL, îmbunătățirea condițiilor de mediu, cooperare, dezvoltare culturală și spirituală.
Finalitatea procesului constă într-o comunitate sănătoasă și înstărită, reflectată în oameni întreprinzători, economia locală prosperă, mediu curat, cultură, atitudine proactivă și comunitate atractivă.