Nevoile de la nivel local sunt multe și variate fiind conștientizate mai clar de către comunitățile locale, astfel că elaborarea unor strategii de la nivel central nu poate acoperi întru-totul nevoile spațiului rural. Strategia de dezvoltare locală SIRET-MOLDOVA are o importanță deosebită întrucât va contribui prin prisma specificului ei la o dezvoltare echilibrată a teritoriului și la accelerarea evoluției structurale.
Implicarea actorilor locali în dezvoltarea propriei zone, va contribui la realizarea unei dezvoltări dinamice sprijinită de o strategie de dezvoltare locală elaborată și implementată local și administrată de reprezentanți ai GAL SIRET-MOLDOVA care vor reprezenta interlocutorii populației din teritoriu în vederea îmbunătățirii continue a strategiei și a acțiunilor ce vor fi implementate.
În acord cu abordarea LEADER toți partenerii din mediul public și privat, precum și ONG-urile au fost implicați în procesul de elaborare a SDL, începând cu identificarea nevoilor, identificarea de soluții pentru rezolvarea acestor nevoi, prioritizarea intervențiilor, precum si în orientarea finanțărilor cu prioritate către cele mai importante nevoi identificate in teritoriul GAL.
Altfel spus, dezvoltarea microregiunii unde este localizată Asociația Grupul de Acțiune Locală SIRET-MOLDOVA, va fi programată și coordonată de actorii locali ce vor reprezenta factorul decizional și, de asemenea, vor purta responsabilitatea evoluției în timp.
ASOCIAȚIA GRUPUL DE ACȚIUNE LOCALĂ SIRET-MOLDOVA, este o organizație neguvernamentală, non-profit, apolitică și independentă, cu beneficiu public, înființată în temeiul Ordonanței Guvernului nr.26/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile Actului Constitutiv și ale Statutului asociației.
În conformitate cu Regulamentul de Organizare și Funcționare al Asociației Grupul de Acțiune Locală SIRET-MOLDOVA pentru atingerea și realizarea obiectivelor, asociația va realiza următoarele activități:
1. elaborarea și implementarea strategiilor de dezvoltare locală;
2. consolidarea capacității actorilor locali relevanți de a dezvolta și implementa operațiunile, inclusiv promovarea capacităților lor de management al proiectelor;
3. conceperea unei proceduri de selecție nediscriminatorii și transparente și a unor criterii obiective în ceea ce privește selectarea operațiunilor, care să evite conflictele de interese, care garantează că cel puțin 51% din voturile privind deciziile de selecție sunt exprimate de parteneri care nu au statutul de autorități publice și permite selecția prin procedură scrisă;
4. asigurarea, cu ocazia selecționării operațiunilor, a coerenței cu strategia de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, prin acordarea de prioritate operațiunilor în funcție de contribuția adusă la atingerea obiectivelor și țintelor strategiei;
5. pregătirea și publicarea de cereri de propuneri sau a unei proceduri permanente de depunere de proiecte, inclusiv definirea criteriilor de selecție;
6. primirea și evaluarea cererilor de finanțare și cererilor de plată depuse;
7. selectarea operațiunilor, stabilirea cuantumului contribuției și prezentarea propunerilor către organismul responsabil pentru verificarea finală a eligibilității înainte de aprobare;
8. monitorizarea implementării strategiei de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității și a operațiunilor sprijinite și efectuarea de activități specifice de evaluare în legătură cu strategia respectivă.
9. instruirea personalului în vederea elaborării și implementării strategiilor integrate de dezvoltare locală și informare asupra strategiilor elaborate;
10. evaluarea implementării strategiei de dezvoltare locală, în acest sens asociația va elabora un Plan de Evaluare, în care se va descrie modalitatea prin care se va realiza evaluarea SDL;
11. colectarea, analiza și difuzarea de informații privind acțiunile de dezvoltare rurală;
12. colectarea, difuzarea și consolidarea bunelor practici de dezvoltare rurală;
13. constituirea și animarea unor rețele de experți pentru a facilita schimburile de cunoștințe și pentru a susține punerea în aplicare și evaluarea politicii de dezvoltare rurală;
14. organizarea de întruniri, conferințe, dezbateri, mese rotunde și ateliere de lucru;
15. organizarea de sesiuni de comunicări pentru prezentarea lucrărilor, studiilor și strategiilor elaborate;
16. organizarea de schimburi de experiență și stagii de formare;
17. participare la întrunirile rețelelor interne și europene;
18. editarea de publicații proprii;
19. stabilirea raporturilor cu alte persoane fizice sau juridice din țară și străinătate, putând participa la înființarea unor organizații în acest domeniu;
20. apel pentru proiecte;
21. informare și comunicare;
22. sprijinirea depunătorilor de proiecte;
23. organizarea procesului de verificare și decizie asupra proiectelor depuse;
24. monitorizarea proiectelor;
25. organizarea de cursuri de formare destinate membrilor și terțelor persoane;
26. alte forme și mijloace stabilite de Adunarea Generală, în condițiile legii.
Prin urmare, GAL-ul deține o structură organizatorică corespunzătoare, care satisface toate funcțiile prevăzute în conformitate cu prevederile art. 34 al Regulamentului (UE) nr. 1303/2013, acestea fiind esențiale și obligatorii pentru implementarea cu succes a SDL.
Pentru desfășurarea eficientă a activităților specifice, personalul operațional angajat al GAL-ului va fi alcătuit cel puțin din: manager proiect, expert evaluare și expert monitorizare.
Angajarea personalului se va efectua cu respectarea Codului Muncii, precum și a legislației cu incidență în reglementarea conflictului de interese.
În perioada de implementare a strategiei de dezvoltare locală, asociația va avea trei persoane angajate cu contract individual de muncă de minim 4 ore pe perioadă nedeterminată.
Pentru fiecare funcție din cadrul Asociației GAL Siret Moldova au fost atribuite responsabilitățile fiecăruia în mecanismul de implementare, monitorizare şi control ale activității GAL-ului.